Prospect Dormicum
Paginile prospectului - articolului medical: 1 2 3
DORMICUM
comprimate filmate a 7,5 mg
Compoziţie
Un comprimat filmat conţine midazolam 7,5 mg sub formă de maleat de midazolam 10,20 mg şi excipienţi: nucleu – lactoză anhidră, celuloză microcristalină, amidon pregelatinizat, stearat de magneziu; film – hidroxipropilmetilceluloză, talc, dioxid de titan (E 171).
Grupa farmacoterapeutică: hipnotice şi sedative, derivaţi de benzodiazepine.
Indicaţii terapeutice
Tratamentul de scurtă durată al insomniei, îndeosebi în situaţii cu adormire dificilă iniţială sau trezire prematură.
Ca premedicaţie înaintea intervenţiilor chirurgicale sau a procedurilor diagnostice.
Contraindicaţii
- hipersensibilitate ia midazolam, la alte benzodiazepine sau la oricare dintre excipienţii produsului;
- insuficienţă respiratorie severa;
- insuficienţa hepatica severa;
- sindromul apneei în somn;
- copii;
- miastenia gravis.
Precauţii
Ca şi în cazul altor sedative, se recomandă prudenţă în administrarea midazolamului la pacienţii cu leziuni cerebrale.
Toleranţa
în cazul utilizării repetate, timp de câteva săptămâni, poate să apară scăderea efectului hipnotic al benzodiazepinelor.
Dependenţa Atentie
Utilizarea benzodiazepinelor sau a substanţelor înrudite poate să conducă la dezvoltarea dependenţei fizice şi psihice. Riscul dezvoltării dependenţei creşte cu doza şi durata tratamentului şi este mai mare la pacienţii cvi antecedente de abuz de alcool şi medicamente. După instalarea dependenţei fizice, întreruperea bruscă a tratamentului este însoţită de simptome de abstinenţa, manifestate prin dureri de cap, dureri musculare, anxietate, stare tensională, agitaţie, confuzie şi iritabilitate. In cazurile severe pot să apară: tulburări de percepţie, tulburări de personalitate hiperacuzie, parestezii sau tremurături ale extremităţilor, foto- fobie, halucinaţii sau convulsii.
Insomnia de rebound
La întreruperea tratamentului poate să apară tranzitor insomnie de rebound, care se manifestă prin agravarea simptomelor care au necesitat instituirea tratamentului cu benzodiazepine. Aceasta poate fi însoţită şi de alte reacţii cum sunt instabilitate emoţionala, anxietate şi stare de agitaţie. Ca urmare, se recomandă reducerea treptată a dozelor în cazul întreruperii tratamentului.
S-au mai cautat :
- ce este dormicum\
- dormicum comprimate prospect
Alte prospecte folositoare si mult cautate