Prospect Adacel
Paginile prospectului - articolului medical: 1 2 3 4
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
ADACEL suspensie injectabilă
Vaccin difitero – tetano – pertussis (acelular) (adsorbit, cu conţinut redus de antigen(e))
În acest prospect găsiţi:
- Ce este ADACEL şi pentru ce se utilizează
- înainte să utilizaţi ADACEL
- Cum să utilizaţi ADACEL
- Reacţii adverse posibile
- Cum se păstrează ADACEL
- Informaţii suplimentare
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte ca dumneavoastră sau copilul
dumneavoastră să fiţi vaccinaţi.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
- Acest vaccin a fost prescris pentru dumneavoastră sau pentru copilul dumneavoastră. Nu trebuie
să îl daţi altor persoane.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
1. CE ESTE ADACEL ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
ADACEL este un vaccin. Vaccinurile sunt utilizate pentru protecţia împotriva bolilor infecţioase. Ele
acţionează prin stimularea organismului să producă propria protecţie împotriva bacteriilor care
determină afecţiunile respective.
Acest vaccin este utilizat pentru restimularea protecţiei împotriva difteriei, tetanosului şi a tusei
convulsive (pertussis) la copii cu vârsta mai mare de 4 ani, adolescenţi şi adulţi, urmând schemei
complete de vaccinare primară.
Limitări ale protecţiei conferite
ADACEL va preveni apariţia infecţiilor determinate numai de către bacteriile vizate de vaccin.
Dumneavoastră sau copilul dumneavoastră puteţi în continuare să faceţi boli asemănătoare, dacă
acestea sunt determinate de alte bacterii sau virusuri.
ADACEL nu conţine bacterii sau virusuri vii şi nu poate provoca niciuna dintre infecţiile împotriva
cărora acest vaccin conferă protecţie.
Reţineţi faptul că niciun vaccin nu poate conferi protecţie completă, pe toată durata vieţii, la toate
persoanele vaccinate.
2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI ADACEL
Pentru a fi sigur că ADACEL este potrivit pentru dumneavoastră sau pentru copilul dumneavoastră,
este important să îi spuneţi medicului dacă oricare dintre cele enumerate mai jos sunt valabile în cazul
dumneavoastră sau al copilului dumneavoastră. Dacă aveţi nelămuriri, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau asistentei medicale pentru informaţii suplimentare.
Nu utilizaţi ADACEL dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră
• aţi avut o reacţie alergică (hipersensibilitate)
- la vaccinuri împotriva difteriei, tetanosului sau a tusei convulsive;
- la oricare dintre celelalte componente (enumerate la pct. 6);
- la orice componentă reziduală rămasă în urma procesului de fabricaţie (formaldehidă,
glutaraldehidă) care poate fi prezentă sub formă de urme.
• aţi avut vreodată o reacţie severă la nivelul creierului în următoarea săptămână după
administrarea unei doze dintr-un vaccin împotriva tusei convulsive;
• aveţi o afecţiune acută însoţită sau nu de febră. Vaccinarea trebuie amânată până când
dumneavoastră sau copilul dumneavoastră vă însănătoşiţi. O afecţiune uşoară neînsoţită de
febră nu reprezintă, de obicei, un motiv pentru amânarea vaccinării. Medicul dumneavoastră va
stabili dacă dumneavoastră sau copilulului dumneavoastră vi se va administra ADACEL.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi ADACEL
Spuneţi-i medicului dumneavoastră sau asistentei medicale înainte de vaccinare dacă dumneavoastră
sau copilul dumneavoastră
• aţi fost vaccinat în ultimele 4 săptămâni cu o doză de rapel dintr-un vaccin împotriva difteriei şi a
tusei convulsive. In conformitate cu recomandările locale, medicul dumneavoastră va decide dacă
dumneavoastră sau copilulului dumneavoastră vi se va mai administra încă o injecţie.
• aţi avut vreodată sindrom Guillain-Barre (imposibilitatea temporară de a efectua mişcări şi
pierderea sensibilităţii la nivelul întregului corp sau la nivelul unei părţi a corpului) sau nevrită
brahială (paralizie, durere şi senzaţie de amorţeală la nivelul braţului şi umărului) după o doză
anterioară de vaccin tetanic. Medicul dumneavoastră va decide dacă dumneavoastră sau copilului
dumneavoastră trebuie să vi se administreze ADACEL.
• aveţi o boală progresivă care afectează creierul/nervii sau care determină convulsii necontrolate. In
acest caz, medicul dumneavoastră va începe mai întâi tratamentul acestei afecţiuni şi vă va
administra vaccinul după stabilizarea bolii.
• aveţi imunitatea scăzută datorită
- unui tratament (de exemplu corticosteroizi, chimioterapie sau radioterapie);
- infecţiei HIV sau SIDA;
- oricărei alte afecţiuni.
Alte prospecte folositoare si mult cautate