Prospect Cefalexina 250mg
Citeste toate paginile acestui prospect - articol medical: 1 2
Prospect : Informatii pentru utilizator
Cefalexină Prospect Atb 250 mg, capsule
Cefalexină Atb 500 mg, capsule
Antibiotice
Prospect: Informaţii pentru utilizator
cefalexină monohidrat
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.
-Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. -Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
-Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
în acest prospect găsiţi:
– Ce este Cefalexină Atb şi pentru ce se utilizează
– înainte să utilizaţi Cefalexină Atb
– Cum sa utilizaţi Cefalexină Atb
– Reacţii adverse posibile
– Cum se păstrează Cefalexină Atb
– Informaţii suplimentare
Ce este Cefalexină Atb şi pentru ce se utilizează
Cefalexină Atb conţine ca substanţă activă cefalexina, care face parte din grupul de medicamente denumite antibiotice beta- lactamice, cefalosporine de generaţia I.
Cefalexină Atb este eficace numai împotriva anumitor bacterii. De aceea, este utilă numai pentru tratarea anumitor infecţii: Infecţii bacteriene ale tractului respirator, cum sunt bronşite, amigdalite, infecţii ale urechii, infecţii ale pielii şi infecţii ale tractului urinar.
înainte de începerea tratamentului, medicul dumneavoastră vă va face o serie de teste pentru a identifica microorganismul care a determinat infecţia.
– înainte să utilizaţi Cefalexină Atb* Nu utilizaţi Cefalexină Atb
-dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la cefalexină, la alte cefalosporine, la alte peniciline sau la oricare dintre celelalte componente ale Cefalexină Atb (enumerate la punctul 6).
Semnele unei reacţii alergice pot include erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi, umflarea feţei, buzelor, gâtului (angioedem), dificultate în respiraţie; în caz de alergie, întrerupeţi utilizarea medicamentului şi anunţaţi-l pe medicul dumneavoastră.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Cefalexină Atb
-dacă suferiţi de reacţii alergice la orice medicament;
-dacă suferiţi de afecţiuni ale rinichilor;
-dacă suferiţi de afecţiuni digestive, cum este colita;
-dacă prezentaţi diaree în timpul tratamentului cu Cefalexină Atb ,
vă rugăm să vă adresaţi medicului dumneavoastră;
-dacă vi se efectuează teste de determinare a glucozei urinare.
-dacă tratamentul este de lungă durată, deoarece există riscul
suprainfecţiilor bacteriene sau fungice.
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală, în special, este important să spuneţi medicului dumneavoastră dacă utilizaţi oricare din următoarele medicamente: -probenecid (utilizat pentru tratamentul gutei); -aminoglicozide sau alte cefalosporine (utilizate în tratamentul infecţiilor);
-furosemidă (medicamente care elimină apa).
Cefalexină Atb poate modifica rezultatul unor teste sanguine, de
aceea, informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă luaţi
Cefalexină Atb şi urmează să vă efectuaţi teste de sânge sau
urinare.
Utilizarea Cefalexină Atb cu alimente şi băuturi
Luaţi Cefalexină Atb pe stomacul gol, cu o oră înainte de sau la două ore după masă. Dacă observaţi că vă afectează stomacul, luaţi medicamentul împreună cu alimente.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament.
Sarcina
Cefalexina nu trebuie utilizată în timpul sarcinii, mai ales în primul trimestru. Cereţi sfatul medicului curant.
Alăptarea
Nu alăptaţi în timp ce luaţi acest medicament, fără a vă adresa în prealabil medicului dumneavoastră.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Cefalexină Atb nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale Cefalexină Atb
Cefalexină Atb conţine galben amurg (E 110) şi roşu coşenilă A (E 124). Pot provoca reacţii alergice.
Cefalexină Atb conţine p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de n-propil în compoziţie. Pot provoca reacţii alergice (chiar întârziate).
3. Cum să utilizaţi Cefalexină Atb
Utilizaţi întotdeauna Cefalexină Atb exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Adulţi, adolescenţi şi vârstnici cu funcţie renală normală: doza recomandată este cuprinsă între 1 -4 g cefalexină, administrată în 3-4 prize.
în infecţiile urinare uşoare, necomplicate, în faringite streptococice şi în infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, doza recomandată este de o capsulă Cefalexină Atb 250 mg la fiecare 6 ore sau de o capsulă Cefalexină Atb 500 mg la fiecare 12 ore. Doza poate fi crescută în funcţie de natura şi gravitatea infecţiei fără a depăşi 4 g cefalexină pe zi.
în cazul infecţiilor mai severe, determinate de microorganisme mai puţin sensibile, pot fi necesare doze mai mari de cefalexină.
Copii cu vârsta cuprinsă între 6-12 ani: 25-50 mg cefalexină/kg şi zi la interval de 8 ore, fără a depăşi doza de la adult.
Copii cu vârsta sub 6 ani: Cefalexină Atb nu este recomandat pentru utilizare la copii cu vârsta sub 6 ani, datorită formei farmaceutice.
Acest prospect a fost citit de 381 ori.
Alte prospecte folositoare si mult cautate
Citeste toate paginile acestui prospect - articol medical: 1 2