Prospect Bromazepam 1,5-3mg
Paginile prospectului - articolului medical: 1 2 3 4
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
BROMAZEPAM LPH 1,5 mg comprimate
Bromazepam
BROMAZEPAM LPH 3 mg comprimate
Bromazepam
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament.
– Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
– Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
– Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le
poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
– Dacă vreuna dintre reacţiile adverse se agravează sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
1. Ce este Bromazepam LPH şi pentru ce se utilizează
2. Înainte să luaţi Bromazepam LPH
3. Cum să luaţi Bromazepam LPH
4. Reacţii adverse posibile
5. Cum se păstrează Bromazepam LPH
6. Informaţii suplimentare
1. CE ESTE BROMAZEPAM LPH ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Bromazepam LPH face parte din familia benzodiazepinelor. Acesta reduce tensiunea psihică şi
stările de agitaţie, are efect sedativ şi de favorizare a somnului, relaxează musculatura încordată şi are
efect anticonvulsivant.
Bromazepam LPH se utilizează la copii cu vârsta peste 6 ani şi adulţi pentru :
– tratamentul diferitelor forme de anxietate (stări intense de teamă care pot afecta sentimentele,
dispoziţia, comportamentul sau modul de a gândi);
– anxietate posttraumatică şi asociată unor afecţiuni somatice severe sau dureroase;
– prevenirea şi tratamentul manifestărilor din alcoolismul cronic sau din abstinenţa la alcool.
2. ÎNAINTE SĂ LUAŢI BROMAZEPAM LPH
Nu utilizaţi Bromazepam LPH
– dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la bromazepam, la alte benzodiazepine sau la oricare dintre
celelalte componente ale Bromazepam LPH;
– dacă aveţi probleme respiratorii grave;
– dacă vi s-a spus că respiraţia dumneavoastră se opreşte uneori în timpul somnului (sindrom de
apnee în timpul somnului);
– dacă aveţi afecţiuni severe ale ficatului;
– dacă suferiţi de o afecţiune ce provoacă slăbiciune musculară (miastenia gravis).
Discutaţi cu medicul dumneavoastră înainte de a lua Bromazepam LPH:
– dacă aveţi probleme cu ficatul, rinichii sau probleme respiratorii;
– dacă faceţi tratament pentru depresie sau alte afecţiuni psihice;
– dacă consumaţi alcool în mod frecvent sau dacă sunteţi dependent de alcool, deoarece efectul
sedativ poate fi crescut;
– dacă sunteţi în vârstă, deoarece puteţi fi predispus la cădere.