Prospect Acetilcisteina
Paginile prospectului - articolului medical: 1 2
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
ACETILCISTEINA LABORMED 200 mg capsule
acetilcisteină
În acest prospect găsiţi:
- Ce este Acetilcisteină Labormed 200 mg şi pentru ce se utilizează
- Înainte să utilizaţi Acetilcisteină Labormed 200 mg
- Cum să utilizaţi Acetilcisteină Labormed 200 mg
- Reacţii adverse posibile
- Cum se păstrează Acetilcisteina Labormed 200 mg
- Informaţii suplimentare
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect, deoarece el conţine informaţii importante pentru
dumneavoastră.
Acest medicament este disponibil fără prescripţie medicală. Cu toate acestea, este necesar să utilizaţi
Acetilcisteină Labormed 200 mg cu atenţie, pentru a obţine cele mai bune rezultate.
- Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
- Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau sfaturi.
- Trebuie să vă prezentaţi la medic dacă simptomele dumneavoastră se înrăutăţesc sau nu se
îmbunătăţesc după 3 zile.
- Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravă sau dacă observaţi orice reacţie adversă
nemenţionată în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau
farmacistului.
1. CE ESTE ACETILCISTEINA LABORMED 200 mg ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Acetilcisteina Labormed 200 mg face parte din grupa mucolitice şi este indicată pentru tratamentul
tulburărilor secreţiei bronşice în special în cursul afecţiunilor bronşice acute (bronşită acută),
acutizările bronhopneumopatiei cronice, mucoviscidoză.
2. ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI ACETILCISTEINA LABORMED 200 mg
Nu utilizaţi Acetilcisteina Labormed 200 mg în următoarele cazuri:
- dacă sunteţi alergic la acetilcisteină sau la oricare dintre excipienţii medicamentului;
- în criza de astm bronşic.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi Acetilcisteina Labormed 200 mg
Fluidificarea brutală a secreţiilor poate determina inundarea bronhiilor la bolnavii incapabili să
expectoreze (ceea ce impune bronhoaspiraţie de urgenţă).
Prin creşterea volumului secreţiilor bronşice, acetilcisteina poate accentua reflexul de tuse care este un
mecanism de apărare bronhopulmonară. De aceea apariţia tusei productive în timpul tratamentului cu
acetilcisteină nu trebuie oprită prin administrarea de antitusive.
Se administrează cu prudenţă la pacienţii cu ulcer gastro-duodenal şi astm bronşic (poate favoriza
bronhospasmul care se poate manifesta prin dificultăţi în respiraţie.)
Utilizarea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.
Nu se cunosc interacţiuni cu alte medicamente.
Sarcina şi alăptarea
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice
medicament.
Studiile la animal nu au evidenţiat efecte teratogene. Datorită absenţei datelor clinice şi din motive de
precauţie se va evita administrarea acestui medicament în timpul sarcinii.
Nu se recomandă utilizarea acestui produs în timpul alăptării.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Acetilcisteina nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale produsului Acetilcisteina Labormed 200 mg
Datorită prezenţei parahidroxibenzoaţilor ca excipienţi, pot apărea reacţii alergice (chiar întârziate). In
acest caz se recomandă întreruperea medicaţiei.
Alte prospecte folositoare si mult cautate
Paginile prospectului - articol medical: 1 2