Cuprins
- 1 Prospect Contiflo , capsule cu eliberare prelungită, 0,4 mg
- 2 Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.
- 3 CE ESTE CONTIFLO MR ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
- 4 ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI CONTIFLO MR Nu utilizaţi CONTIFLO MR
- 5 Aveţi grijă deosebită când utilizaţi CONTIFLO MR
- 6 Utilizarea altor medicamente
- 7 Sarcina şi alăptarea
- 8 Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
- 9 Informaţii importante privind unele componente ale CONTIFLO MR
- 10 CUM SĂ UTILIZAŢI CONTIFLO MR
- 11 Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din CONTIFLO MR
- 12 Dacă uitaţi să utilizaţi CONTIFLO MR
- 13 Dacă încetaţi să utilizaţi CONTIFLO MR
- 14 REACŢII ADVERSE POSIBILE
- 15 CUM SE PĂSTREAZĂ CONTIFLO MR
- 16 INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine CONTIFLO MR
- 17 Învelişul capsulei: dioxid de titan (E 171); SunsetYellow (E 110); Ponceau 4R (E 124); Brilliant blue (E 133); Quinoline Yellow (E 104); oxid galben de fer (E 172); Carmoisină( E 122), gelatină, cerneală pentru inscripţionarea capsulelor
- 18 Cum arată CONTIFLO MR şi conţinutul ambalajului
- 19 Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi producătorul
- 20 Data ultimei verificări a prospectului
Prospect Contiflo , capsule cu eliberare prelungită, 0,4 mg
Clorhidrat de tamsulosin
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament.
-
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-
Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
-
Dacă vreuna dintre reacţiile adverse devine gravǎ sau dacă observaţi orice reacţie adversǎ nemenţionatǎ în acest prospect, vă rugăm să-i spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului.
În acest prospect găsiţi:
-
Ce este CONTIFLO MR şi pentru ce se utilizează
-
Înainte să utilizaţi CONTIFLO MR
-
Cum să utilizaţi CONTIFLO MR
-
Reacţii adverse posibile
-
Cum se păstrează CONTIFLO MR
-
Informaţii suplimentare
-
CE ESTE CONTIFLO MR ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
Contiflo MR conţine substanţa activă clorhidrat de tamsulosin. Tamsulosinul aparţine unui grup de medicamente denumit blocanţi selectivi ai receptorilor α –1. Blocanţii selectivi ai receptorilor α –1 sunt utilizaţi pentru a trata hipertrofia benignă de prostată (BPH). BPH este termenul folosit pentru a descrie prostata mărită (nu este cancer ), care poate apărea la majoritatea bărbaţilor în vârstă. În timp, prostata mărită poate presa uretra, lucru care face dificilă golirea vezicii în timpul urinării.
Simptomele BPH includ trezitul în timpul nopţii pentru a urina, senzaţia de urinare mai frecventă, imposibilitatea de a urina sau de a întrerupe urinarea, scurgeri după urinare sau flux redus de urină. Simptomele BPH pot fi tratate cu diverse medicamente sau unii pacienţi pot necesita îndepărtarea chirurgicală a prostatei.
Contiflo MR capsule este indicat în tratamentul simptomelor tractului urinar inferior asociate hiperplaziei benigne de prostată (HBP). Contiflo MReste indicat doar bărbaţilor.
-
ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI CONTIFLO MR Nu utilizaţi CONTIFLO MR
Evitaţi să folosiţi Contiflo MR dacă aţi avut reacţii alergice la tamsulosin sau la oricare dintre componentele inactive, dacă suferiţi de o afecţiune hepatică sau dacă suferiţi de ameţeli atunci când vă aşezaţi sau când vă ridicaţi din poziţie orizontală. (O reacţie alergică include rash, mâncărimi, umflături ale feţei, buzelor, sau mâinilor/picioarelor sau dificultăţi de respiraţie).
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi CONTIFLO MR
În cazul folosirii acestui produs pe termen lung, este necesară efectuarea de examinări medicale periodice. Rar, au fost raportate ameţeli in timpul folosirii produsului Contiflo MR. La primul semn de ameţeală, trebuie să vă aşezaţi sau să vă întindeţi până la dispariţia acestor semne. Acestea sunt simptome datorate presiunii sanguine scăzute, care pot apărea şi în cazul altor afecţiuni (de exemplu diabet zaharat, boala Parkinson, diaree gravă care determină pierderi mari de lichide din organism) sau datorită administrării altor medicamente (de exemplu antihipertensive incluzând beta-blocante cum ar
fi propanolol, atenolol; diuretice precum furosemid, diuretice tiazidice; inhibitori ACE cum ar fi captopril, enalapril; medicamete pentru afecţiuni cardiace cum ar fi nitroglicerină, amlodipină, nifedipin; antidepresive triciclice cum ar fi amitriptilina ).
Dacă trebuie să suferiţi o intervenţie chirurgicală sau stomatologică, informaţi medicul dumneavoastră despre medicmentul pe care îl luaţi.
Dacă trebuie să faceţi analize de sânge sau urină informaţi medicul dumneavoastră despre medicamentul pe care îl luaţi.
Utilizarea altor medicamente
Până acum, nu au fost obţinute date referitoare la interacţiunile dintre Contiflo MR şi alte medicamente administrate concomitent. Totuşi, astfel de interacţiuni nu pot fi pe deplin excluse. Prin urmare, trebuie să informaţi medicul dumneavoastră cu privire la medicamentele pe care le luaţi în acel moment sau pe care le-aţi luat recent, chiar dacă respectivele medicamente sunt eliberate fără reţetă. Astfel trebuie să informaţi medicul dumneavoastră dacă luaţi: diclofenac, warfarina, alţi blocanţi selectivi ai receptorilor α –1 (de exemplu prazosin, alfuzosin), cimetidina.
Sarcina şi alăptarea
Contiflo MR se administrează exclusiv bărbaţilor
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Contiflo MR nu influenţează negativ capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. Totuşi, este necesar să luaţi în considerare că în timpul tratamentului poate apare ameţeală sau leşin.
Activităţile care necesită atenţie sporită pot fi efectuate numai după consultarea medicului.
Informaţii importante privind unele componente ale CONTIFLO MR
Nu este cazul.
-
CUM SĂ UTILIZAŢI CONTIFLO MR
Luaţi medicamentul aşa cum v-a indicat medicul. Să nu luaţi mai mult decât v-a prescris medicul. Verificaţi eticheta cu atenţie pentru a şti cât trebuie să luaţi şi cât de des. Farmacistul sau medicul dumneavoastră poate să vă ajute dacă nu sunteţi sigur.
Tratamentul trebuie început cu 1 capsulă de Contiflo MR o dată pe zi.
Înghiţiţi capsula cu un pahar cu apă. Nu striviţi sau nu mestecaţi capsula. Pentru rezultate bune luaţi
Contiflo MR capsule după micul dejun sau prima masă a zilei.
Pentru a vă ajuta să vă reamintiţi să luaţi medicamentul, încercaţi să vă obişnuiţi să luaţi medicamentul la aceeaşi oră în fiecare zi.
Luaţi medicamentul aşa cum a fost prescris şi cât timp a fost prescris, nu opriţi administrarea chiar dacă vă simţiţi mai bine deaorece simptomele pot reveni.
Dacă aveţi impresia că efectul Contiflo MR este prea puternic sau prea slab vorbiţi cu medicul sau farmacistul dumneavoastră.
Dacă utilizaţi mai mult decât trebuie din CONTIFLO MR
Dacă aţi luat mai multe capsule decât trebuia adresaţi-vă medicul dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital imediat. Luaţi acest prospect sau câteva capsule cu dumneavoastră ca medicul să ştie ce medicament aţi luat.
Dacă uitaţi să utilizaţi CONTIFLO MR
Dacă uitaţi să luaţi tamsulosin la timp, luaţi imediat ce va amintiţi. Dacă este timpul pentru doza următoare, săriţi peste doza uitată şi reveniţi la schema de administrare obişnuită. Să nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetaţi să utilizaţi CONTIFLO MR
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest produs, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-
REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca şi alte medicamente Contiflo MR capsule poate avea reacţii adverse.
Dacă apar următoarele reacţii adverse opriţi administrarea de tamsulosin şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau mergeţi la cel mai apropiat spital.
-
-
Erupţii cutanate, urticarie, măncărimi, senzaţia de constricţie la nivelul pieptului, dificultăţi de respiraţie sau umflarea feţei, buzelor, mâinilor/picioarelor, leşin, temperatură ridicată.
Acestea sunt reacţii adverse foarte grave. Dacă le aveţi puteţi avea o reacţie alergică gravă la tamsulosin. Aveţi nevoie de îngrijire medicală urgentă sau spitalizare.
Informaţi medicul dumneavoastră imediat sau mergeţi la cel mai apropiat spital dacă observaţi următoarele:
-
Stări de leşin sau ameţeli, în special la ridicări sau aşezări bruşte. Trebuie să vă ridicaţi cu grijă în picioare până când învăţaţi cum reacţionaţi laContiflo MR capsule. Nu trebuie să conduceţi sau să vă angajaţi în alte activităţi până nu vă obişnuiţi cu reacţiile adverse ale tamsulosinului. Dacă aveţi senzaţie de ameţeală, aşezaţi-vă până vă reveniţi. Deşi apariţia acestor simptome este puţin probabilă, trebuie să evitaţi să conduceţi sau să vă angajaţi în alte activităţi timp de 12 ore după administrarea dozei iniţiale sau după ce medicul vă recomandă creşterea dozei. Dacă întrerupeţi tratamentul pentru câteva zile sau mai mult, luaţi doar o capsulă pe zi, după ce consultaţi medicul dumneavoastră.
-
Erecţie prelungită şi dureroasă a penisului. Această stare, netratată, poate duce la incapacitatea permanentă de a avea erecţie.
Informati medicul dumneavoastra daca observati urmatoarele:
-
Greaţă, vărsături, diaree sau constipaţie, uscăciune a gurii.
-
Ejaculare retrogradă
-
Vă curge nasul.
-
Slăbiciune, dureri de cap.
La unii pacienţi pot apărea şi alte reacţii adverse decât cele de mai sus. Dacă observaţi alte reacţii adresaţi-vă medicului dumneavoastră.
Adresaţi-vă medicului la apariţia oricăreia dintre reacţiile adverse menţionate mai sus sau a oricărei alte reacţii.
-
CUM SE PĂSTREAZĂ CONTIFLO MR
A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor.
Nu utilizaţi Contiflo MR după data expirare înscrisă pe ambalaj.
Contiflo MR nu necesită condiţii speciale de păstrare.
Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei menajere sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
-
INFORMAŢII SUPLIMENTARE Ce conţine CONTIFLO MR
-
-
Substanţa activă este clorhidratul de tamsulosin 0,4 mg.
-
Celelalte componente sunt:
Conţinutul capsulei