Prospect : Informatii pentru utilizatori
EXTRACT HIDROALCOOLIC PAPADIE
50ml DACIA PLANT
Descriere:
Papadia
Taraxacum officinalis
In rădăcinile, în frunzele şi tulpina păpădiei se ascund adevărate comori de sănătate. Puţine plante sunt detoxifiante, stimulente şi tonice pancreatice şi hepatice, tonice digestive şi hipoglicemiante atât de bune ca păpădia. Intensă ca acţiune, bine tolerată de organism în doze mari şi cure de lungă durată, păpădia este un adevărat elixir într-o gamă uimitor de largă de afecţiuni, de la cele cardio-vasculare (aterioscleroză, hipertensiune), la cele de piele (acnee, sclerodermie), metabolice (diabet) sau hepatice (icter de diverse etiologii, hepatită). Dar să cunoştem în continuare pe îndelete această plantă pe cât de accesibilă pe atât de preţioasă

Păpădia face parte din familia Asteraceae, fiind o plantă erbacee, perenă, cu o tulpină cilindrică, goală în interior, fără noduri, terminată cu o inflorescenţă. Frunzele sunt lanceolate, cu marginea inegal scobită, iar florile mari şi galbene se închid seara şi se deschid dimineaţa. Originară din Europa şi Asia, păpădia este o plantă cunoscută şi folosită de mii de ani pentru tratarea diferitelor boli. Astfel, medicina tradiţională arabă o utilizează pentru tratarea afecţiunilor ficatului şi splinei, iar în medicina tradiţională chineză este asociată cu alte plante pentru tratamentul hepatitei. Se mai numeşte crestăţea, floarea-broaştei, flori galbene, lăptucă, lilicea, etc.
Compoziţie:
Derivaţi triterpenici (taraxerol, taraxasterol, β-amirenol, lupeol, betulinol), principii amare sesquiterpenice (taraxacină sau lactucopicrină, acid taraxinic), flavonoide, steroli (stigmasterol, β-sitosterol), acizi organici (cafeic, palmitic, oleic, cerotic), vitamine (B1, B2, C şi D), săruri minerale, etc.
Actiuni:
Tonic amar, coleretic şi colagog, stimulent al secreţiilor exocrine (salivare, gastrice, pancreatice şi intestinale), eupeptic, laxativ, diuretic, diaforetic, depurativ, antiinflamator, antioxidant, hipoglicemiant, antitumoral, creşte pofta de mâncare.
Indicatii:
Se utilizează ca adjuvant în: anorexie, dischinezii biliare, colecistite, stimularea secreţiilor pancreatice, indigestii, afecţiuni hepatice (insuficienţă hepatică, hepatite, congestie hepatică), hipercolesterolemie, litiază renală şi biliară, gastrite hipoacide, obezitate (în curele de slăbire elimină edemele şi grăbeşte tranzitul intestinal), constipaţie, anemie, afecţiuni renale, gută.
Intern:
– icter, congestia ficatului, insuficienţă hepatică, crize hepatice dureroase- colecistită, dischinezie biliară, dispepsie- ateromatoză , arterioscleroză
– obezitate, obezitate pe fond de dezechilibru glandular
– gută, reumatism- urticarie, eczeme de diverse etiologii
– hemoroizi, varice
– acnee, dezechilibre hormonale la pubertate
– pancreatită: se asociază cu tinctura de rostopască în porporţii egale.
Alte utilizări interne: tinctura de păpădie mai este indicată ca şi adjuvant în: gastrită hipo-acidă, astenii, paludism, uremie, dureri musculare
Mod de administrare:
Se ia 1 linguriţă de tinctură diluată în 100 ml (jumătate de pahar) de apă, de 3-4 ori pe zi pe stomacul gol.
– in caz de diabet: se asociază cu tinctura de afin şi anghinare în proporţii egale. Se ia 1 linguriţă din acest amestec de 4 ori pe zi
Combinaţiile de tinctură de păpădie cu alte tincturi se iau în aceeaşi doză şi de asemenea, diluate în apă.
Contraindicatii:
Sarcină, alergie la păpădie.
Precautii si Reacţii adverse: hiperaciditate gastrică.
Prezentare:
Sticlă 50 ml.